Studenția VS. COVID-19

Studentie vs Covid 19

Mesajul echipei ASB:

“In condițiile impuse de situația actuală, cea mai bună metodă de a trece peste, e adaptarea activităților la posibilități. Cu siguranță, ASB e o provocare, dar cine de la facultatea de business nu iubește provocările?  

Acum câteva luni viața studenților a luat o întorsătură neașteptată din cauza pandemiei. Instaurarea stării de urgență a condus la tranziția educației din mediul offline în cel online. Adaptarea a venit pe parcurs și este un proces la care încă lucrăm și ASB-ul, ca alte ONG-uri, vine în ajutorul studenților.

Obligați de contextul actual și ținând cont de restricțiile impuse, toată activitatea noastră s-a transferat în mediul online, lucru cu care ne-am obișnuit în timp. În perioada tranziției am făcut tot posibilul să păstrăm aceeași energie și voie bună, la toate întâlnirile atât interne cât și externe, inițiative și proiecte desfășurate. Astfel, principalele canale de comunicare și promovare au rămas paginile oficiale, grupurile și chiar studenții.

Datorită transpunerii în online, ne-am adaptat proiectele pentru a fi în continuare accesibile studenților de pretutindeni. Totodată, știm că poate atmosfera și energia transmisă nu este aceeași pentru toată lumea, iar în acest sens, în funcție de evoluția situației actuale noi vom face tot posibilul ca în viitor să revenim și în offline.

„CU TOATE CĂ PANDEMIA A REPREZENTAT O PROVOCARE PENTRU NOI TOȚI, PROIECTUL BUSY 4 BUSINESS WEEK REPREZINTĂ O OPORTUNITATE DE NETWORKING SI CONTINUĂ DEZVOLTARE ACCESIBILĂ PUBLICULUI LARG. ÎNDEMN PE ACEASTĂ CALE TOȚI STUDENȚII SĂ NU ÎȘI PIARDĂ SPERANȚA ÎN PROIECTELE ONLINE, DEOARECE ADAPTABILITATEA ȘI PROGRESUL SUNT SPECIFICE MEDIULUI DE BUSINESS.”


                                                              -Nicoleta Solomon, coordonatoarea proiectului Busy 4 Business Week 2020

Pentru Bobocii 2020

Știm că este o perioadă atipică și un început de an neașteptat pentru fiecare dintre noi, dar nu ne-am pierdut încrederea și ambiția și ne dorim în continuare să fim alături de boboci. În acest sens am continuat tradiția și am desfășurat în mediul online „Săptămâna Bobocului”, cât și recrutările.

 Suntem în continuare aici pentru a ne asigura că interesele voastre studențești sunt pe primul loc în cadrul facultății, dar ne dorim în același timp să vă fim atât colegi, cât și prieteni. Credem că în perioada studenției se leagă cele mai frumoase prietenii și ai parte de experiențe de neuitat.

 Astfel, vă încurajăm să nu lăsați contextul actual al pandemiei să vă demoralizeze, deoarece chiar acum, mai mult ca niciodată ar trebui să vă continuați drumul indiferent de mediul extern.

Activitatea Facultatii de Business

În martie 2020, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a anunțat suspendarea activităților didactice în cadrul Facultății de Business, din cauza epidemiei COVID-19. În acest sens facultatea a luat o serie de hotărâri prin care s-au comunicat diferite decizii și măsuri în legătură cu activitatea didactică.

Câteva dintre deciziile adoptate:

  • transpunerea activității în online prin platforma Microsoft Teams.
  • limitarea numărului persoanelor cazate în cămin.
  • restricționarea accesului în punctele de interes studențesc (cantină, complex sportiv etc.)
  • suspendarea penalităților aferente plății cu întârziere a taxelor de cazare și școlarizare
  • suport financiar acordat de Facultatea de Business în vederea achiziționării unui computer
  • implementarea programărilor online pentru serviciile facultății
  • reorganizarea programului de practică pentru studenții licență și master

Pentru mai multe detalii, vizitați secțiunea COVID-19 de pe site-ul facultății: https://tbs.ubbcluj.ro/informari/despre-covid-19

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *